Când apare-ngrijorarea, la Isus alerg și-i spun,
Că mă tulbură întruna, să mă-ntoarcă vrea din drum,
Și-atunci simt cum El coboară, să-mi aducă ajutor,
Căci El vede-a mea dorință, care arde... cea de dor.

Când apar norii pe ceruri, strig mereu la Dumnezeu,
Raze sfinte să coboare, ca să am lumină eu,
Să nu mă oprească vălul, ce-i de nori mereu adus,
Vreau privirea mea să fie, ațintită la Isus.

Marea când e tulburată, valul când e ridicat,
Îmi aduc mereu aminte, Cel ce valul a mustrat,
Este-Acela, numai unul, care doar cu un cuvânt,
Poate să trimită valul, în al mării gol adânc.

Poate să oprească-ndată, și furia celui rău,
Vuietul care se-aude, aducând ce nu vreau eu,
O adâncă clătinare, deznădejde... . dar Isus,
Este cel care-n cădere, ochii îmi ridică-n sus.

Nu mă lasă niciodată, să m-ascundă cel ce-i rău,
Ochii Lui de sus... din ceruri, mă păzesc astăzi mereu,
El îmi este scut în luptă, când e mare... când e-n toi,
Eu în lupta vieții mele, nu sunt singur, suntem doi.

De se-nalță astăzi munții, să oprească pasul meu,
El e Cel ce poate munții să îi mute... Domnul meu,
Nimeni și nimic în cale, nu-mi va sta spre Paradis,
Am a Lui făgăduință, e cu mine... este scris.