Dacă n-ai fi Tu Isuse, eu aș fi o frunză-n vânt,
Aș fi umbra ce umbrește, în zadar acest pământ,
Dar Tu ești atât de mare, în iubirea ce o ai,
Când apare-n cale greul, Tu nepăsător nu stai.

Dacă n-ai fi Tu cu mine, pasul meu ar rătăci,
Aș privi numai pământul, cerul eu nu l-aș privi,
Dar Tu m-ai ținut de mână, m-ai ținut pe calea Ta,
Ca să nu sfârșesc în locul, unde singur m-aș afla.

Căci acolo nu ești Doamne, Tu ești doar în ceruri sus,
Unde mă aștepți pe mine, preamărite... sfânt Isus,
Astăzi văd a Ta-ndurare, a Ta dragoste mereu,
Și-ndelunga Ta răbdare, ce o ai în dreptul meu.

Dacă n-ai fi Tu Isuse-n zilele ce vin și vin,
Cu atât-amărăciune, gustul negru de pelin,
Aș fi piatră aruncată, într-un mijloc de pustiu,
Unde este gol de viață, doar cu Tine este viu.

Căci acolo unde-i Domnul, unde-i doar prezența Sa,
Este totul o culoare ce mă poate alina,
Este vie... e frumoasă, este ea mângâietoare,
În durere îmi aduce-ntotdeauna vindecare.

Îmi aduce vremi senine, îmi aduce bucurie,
E culoare vieții care nu se șterge-o veșnicie,
Este ea așa frumoasă, totul este-așa frumos,
Căci în ea... acea culoare, e prezent mereu Hristos.

Dacă n-ai fi Tu cu mine, n-aș cunoaște-al Tău fior,
Plin de dragoste divină, ce-mi dă aripi ca să zbor,
Dar Tu ești atât de mare, mila Ta-i fără sfârșit,
Să mă prăbușesc vre-o dată, n-ai lăsat Domn preamărit.

Tu mi-ai ridicat privirea, dincolo de nori mereu,
Mi-ai dus gândul lângă Tine, când spuneam... e-atât de greu,
De n-ai fi Tu lângă mine, nici eu astăzi nu aș fi,
Într-un vis cu o dorință, doar pe Tine-a te-ntâlni.