Taina Nepătrunsă

O! Isus, al meu Mântuitor,
Mă plec în rugă către Tine,
Ca să-mi descoperi iubitor
Din tainele ce-aşa mi-e dor,
Misterul Dragostei Divine!

Şi-n faţa tainei nepătrunsă
Ce mintea-mi nu o cuprinde,
Să văd întruparea ascunsă
De dragoste fiind pătrunsă,
Din veşnicie cum se-ntinde.

Si cât de uimitor ne-apare
Când în adâncu-i cugetăm!
Neînţeleasă-n rostu-i mare
În preţul de răscumpărare
Dacă am vrea să medităm!

Dumnezeu tare şi puternic,
Cu scutece, ai fost învelit,
Culcat în iesle, şi nevolnic
Să salvezi omul nestatornic,
Pruncuşor mic, ai devenit.

O! Şi totuşi, erai Creatorul,
În plinătatea cea-ntrupată,
Acel ce-ai fost Superiorul
Lui Lucifer... conducătorul
Oştirii de-îngeri, altă dată.

Deopotrivă, în demnitate,
Cu Tatăl în sublima slavă,
Te-ai contopit în entitate
Pentru salvarea din păcate
Cu-o fiinţă mică, şi firavă.

Unind tot ce-i Dumnezeesc
Te-ai învelit într-un mister,
Când trup luat-ai omenesc
Spre-a mântui omul firesc,
Şi scară-ai face, pân' la cer!


Flavius Laurian Duverna
02 februarie 2007