Noi avem Cerul!
Autor: Irina Malic  |  Album: Fără album  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Irina_M_ in 11/12/2021
Noi avem Cerul!

Ca țintă, ca destin și ca valoare,
Noi avem Cerul, ce prioritate!
Atâta har și binecuvântare
E în speranța vieții viitoare,
Când îl urmezi pe Dumnezeu în toate!

Dar de s-ar întâmpla poate vreodată,
Mergând pe drumul care duce sus,
Să-ți pară soarta prea înnourată,
Nicicând să nu lași ținta ta curată,
Căci după nori, e Soarele-Isus.

Și de ar fi creștine drag, prin noapte,
Să-ți pară viața lumii mai senină,
Tu inimii să-i spui cu sfinte șoapte:
Noi avem Cerul dincolo de moarte
Și-o veșnicie-ntreagă de lumină!

Să nu te-ntrebi de ce le merge bine
La batjocoritori și necreștini,
Căci Dumnezeu e drept și bun cu tine,
Ce nu știi azi, vei înțelege mâine
Sau poate-n Raiul veșnicei Lumini.

Să nu-ți cobori privirea în țărână,
Rămână Cerul marele tău țel!
Drapelul sfânt să nu îl lași din mână,
Căci așteptăm o Patrie mai bună
La fericitul trâmbiței apel!

Noi avem Cerul! Nu, nu-i doar un vis,
Nu-i fantezie ce în timp se frânge!
Noi avem Cerul, e destin promis,
Din primii patriarhi, demult prezis
Și confirmat la Golgota cu sânge.

Noi avem Cerul, nu valori deșarte,
Deci ține steagul màntuirii sus!
Privind la Cer, poți merge mai departe,
Privind la Cer, n-ai frică nici de moarte,
Privind la Cer, te-apropii de Isus!

Și dincolo de orice suferință,
Isus ți-e mângâiere și dreptate.
Rămâi statornic în a ta credință
Și spune tuturor cu biruință:
Noi avem Cerul ca eternitate!

Vancouver, 24 Noiembrie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 941
  • Favorită: 1
Opțiuni