CANDELE

Stele lucesc, din infinit
Și palidă mai e luna,
Pământul în somn e-amorțit
Și nimeni nu vede cununa...
Oameni lucesc și este greu
În lumea plină de zmei,
Fii, sunt ei, de Dumnezeu
Și candele sunt ei.
Candele pline de vie lumină,
Aprinse de Domnul Isus,
Ca omul, la Domnul să vină,
La Cel ce-l iubește nespus.
Dar omul, candele stinge
Când nu ard cum vrea el,
Dar Domnul, din nou le atinge
Și ard și cu mai mult zel.
O, om sărman, nu mai râde!
Când candele n-or mai ardea,
Când umbrele morții vin, hâde,
Atunci, tu lumină ai vrea.
Mai bine privește cununa,
Căci Domnul vine cu ea,
Chiar dacă n-o vezi acuma,
Tu crede și fii candela Sa!