Corabie în furtună



Corăbii negre, taie ape verzi,
Furtuni, lovesc pe-ascuns
De nu-ți vine să crezi,
Mă afund, adănc, in marea de smarald
Ce frig mi-a fost în briză! ! ...
Și- acum cât mi- e de cald! ! ...
Fug, rușinat, din fața Tatălui meu
Și din fața Fiului său,
Fiindc-am greșit, enorm pângărind,
Lăcaș de cult.
De-atunci regret, plăngând.
Injurii, adusesem, mai demult
De mult, mă doare asta, de foarte mult.
Uneori n-ascultăm și greșim,
Am ignorat, un sfat, părând copilăros
De-a nu primi, sau a gusta, ceva infim
Sfat, de o colegă dat, dar chiar repetat.
Nici n-am crezut, nici n-am ascultat,
De-am ajuns, fără Christos de Diavol
Legat.
Nu-i o glumă, nici minciună,
Un cioban, pe bani angajat
M-a despărțit de turmă.
(M-a blestemat o fată, nemotivat
De parcă,
Voiau multe să mă-mpartă)
Când aveam, un suflet atât de curat! ...
Ce-am suferit, vă spun azi, dau pe față,
Deși viețuiam, eram fără viață.
Când m-a-ncercat păcatul,
Am primit, ca răsplată,
O mare-n furtună, grozav zbuciumată.
Eram, o corăbioară, din lumea cealaltă.
Eu, Tie ți-am greșit, Prea Sfinte Tată
Și Îți cer iertare, cât mai sunt în trup
Și fac lucru-acesta, cât sunt terestru,
Până să mă mut.
Greșeala, a fost, apoi iertată:
-Am servit mâncare de la o fată
Cu greu am scăpat,
A doua în apă scufundat
Legat veșnic de Cel Peaînalt.
Ce vreau să știți” mâniați-vă
dar nu păcătuiți! ! ! ... ”
Christos, e iar Stăpânul meu
Prin El Slăvesc pe Dumnezeu.


P. S. Iubește mult, cel căruia i s-a iertat mult.

Cel mai simplu muritor
Constanța
2002.