Să nu uiți, Petre, că-ntre valuri,
Nici tu n-ai fi putut scăpa
Dacă o mână salvatoare
Nu te-ar fi scos din grea vâltoare
Și-Acel ce-a pus chiar mării maluri
Nu se-ndura de viața ta.

Să nu uiți, Bartimee, ceasul
Când ochii tăi au înviat,
Căci orbi ca tine încă-și poartă
Orbirea lor din poartă-n poartă,
Dar El, oprindu-și mersul, pasul,
Pe când strigai, te-a cercetat.

Să nu uiți, Lazăre, mormântul
Din care te-a chemat afar',
Când multe case își plâng morții,
Dar când pe tine Domnul sorții
Te-a ridicat, rostind cuvântul
Ce ți-a dat viață, ți-a dat har.

Să nu uiți ziua când, Zachee,
El a intrat în casa ta,
Ți-a transformat deplin condiția,
Dar ți-a îngenuncheat poziția,
Căci, străbătând Calea Lactee
A vrut să-ți schimbe inima.

Să nu uiți tu, cea din Samaria,
Când la fântâna din Sihar
Ți-a arătat că El îți știe
Nevoia ta de apă vie
Și că îți vindecă malaria
Păcatului particular.

Să nu uiți, Pavele, Lumina
Ce te-a orbit pe drum de rău,
Dar care ți-a schimbat traiectul
Și-a pus în mintea ta proiectul,
Prin scrisul tău să scrii doctrina
Din inima lui Dumnezeu.

Să nu uiți că ai fost tâlharul,
Tu, cel pe cruce pironit
Să-ți suferi vina tâlhăriei,
Când, sub acuza ereziei,
Chiar lângă tine stătea Harul
Ce te-a iertat, te-a mântuit.

Să nu uiți dar nicicând, Marie,
Lucrarea Celui Suveran,
Ce te-a ales să-L porți în tine
Pe Dumnezeul care ține
Un univers în simetrie,
Dar L-a iubit pe cel uman!

Să nu uiți, omule! ... Căci viața
Nu-ți stă în mâini de muritor!
Și dacă pulsul nu-ți vorbește,
Și că respiri nu te uimește,
E timpul să-ți întorci iar fața
Spre Creatorul Salvator.