La sfârşitul unui an, c-un decembrie-nzăpezit
Doi prieteni buni, către Conrad au pornit;
L-au găsit în casa lui, loc umil şi loc sărac
Dar împodobit frumos cu crenguţe mici de brad.

Cu o faţă bucuroasă, pe când tocmai îi primea
Conrad le-a vorbit de visul ce spunea tocmai aşa:
“Dragi prieteni, azi, în zorii dimineţii
Când cocoşul anunţa noua zi a vieţii
Mi-a spus Domnul că ar vrea
Oaspete să fie, chiar în casa mea!”

Şi, curând el a trecut la-ale sale pregătiri
Casa lui şi masa sa, să primească musafiri!
Apoi, stând pe-un scăunel, el pe Domnu-aştepta
Să-L primească, să Îi spună:
“Bine-ai venit în casa mea!”
Şi-astfel, faţa Domnului s-o vadă, în umila sa căsuţă.

Ei, un timp au discutat
Şi apoi, cei doi prieteni au plecat;
Rămăsese doar el, singur,
Toţi cei dragi ai lui nu mai erau
Şi demult, Crăciunul, cu tristeţe-l petrecea.

Dar acum, ştia un lucru: Domnul Sfânt când va veni
Un Crăciun mai fericit, sigur, pentru el va fi!
Bucuros, el asculta, orice sunet de prin jur
Ce-i spunea tocmai aşa: Vine Domnua-cum!
El, pe Domnul aştepta, ca în visul ce-l trăia!

Şi, deodată, la fereastră, o bătaie auzi
Era doar un cerşetor cu-ncălţări rupte la vârf
Şi cerea de ajutor, stând acolo tremurând.

Conrad, uşa i-a deschis-o şi în casă l-a primit
Pe acel biet cerşetor, căruia, astfel i-a vorbit:
“Văd că eşti înfrigurat şi picioarele te dor
Ia, te rog, aceste lucruri, să îţi fie de-ajutor!
Sunt nişte încălţări, ca de frig să fii ferit
Şi o haină groasă, ca de ea să fii-ncălzit!”

Cu un suflet bucuros, l-a văzut cum el pleca
În acea zi de Crăciun, ce… încet, încet, trecea!
Se gândea mereu la Domnul: “Oare cum de-a-ntârziat?
Cât timp o să mai treacă? Cât mai are de-aşteptat?”

Când la uşă, o bătaie a simţit
A deschis-o ca să intre noul său venit!
Era o străină ce ducea câteva vreascuri
O femeie gârbovită cu-aşa multe necazuri;
Ea dorea un loc de-odihnă, ce nicicum, ea nu găsea
Iară Conrad se gândea:
“Pe-acest loc…, numai Domnul poate sta!”

Cu al ei glas rugător, bătrânica spuse iar:
“Lasă-mă, te rog, aici, să mă odihnesc, măcar!”
Astăzi e Crăciun!
El, la masă o pofti şi-un ceai cald i-a pregătit
Pentru-această bătrânică, ce, acolo-n casa lui,
Bunătate a găsit.

Dar, în timp ce a plecat, Conrad mult s-a întristat
Căci văzu cum ceasul serii, era tot mai ‘naintat,
“Domnul n-are să mai vină!”, îşi zicea în gândul lui
Iar din vis el n-a-nţeles, tocmai glasul Domnului!”

Dar în liniştea de-atunci, el un strigăt auzi:
“Ajutaţi-mă, vă rog! Este cineva aici?”

Iarăşi, uşa a deschis-o, prietenos şi fericit
Şi din nou, dezamăgirea, pe-a sa faţă s-a ivit.

Era doar o copiliţă, ce pe drum s-a rătăcit
Căutând părinţii ei, ce prin târg nu i-a găsit.

Trist şi mult îngândurat, Conrad o privi cu milă
Dar ştia numaidecât, cum s-o facă fericită;
El, în casă a primit-o, lacrima i-a şters uşor
Frica-a-ndepărtat-o toată, cu un braţ mângâietor;
Şi, ducând-o la părinţi
Au fost iarăşi, bucuroşi şi fericiţi.

Întorcându-se-acum, ‘napoi
Pasul său înspre căsuţă, devenea tot mai greoi;
Se gândea acum, că Domnul, nicidecum nu va mai trece
Ziua-aceasta de Crăciun, tocmai se sfârşeşte!

Şi, intrând în cămăruţă, el atunci a-ngenunchiat
Întreba smerit pe Domnul: “Doamne, de ce ai întârziat?
Ce Te-a reţinut să vii, chiar aici în casa mea?
Căci, eu mult timp am dorit, să pot sta-n prezenţa Ta!”

Dar, în liniştea de-acolo, el un glas a auzit:
“Fruntea sus, căci Eu, tot Cuvântul am păzit!

De trei ori... am fost chiar Eu, în căsuţa ta, cu drag!
De trei ori... păşind chiar Eu, tocmai peste al tău prag!

Cerşetorul îngheţat... , am fost Eu... , şi pe el l-ai ajutat!
Bătrânica... , iarăşi Eu... , pentru ea un loc i-ai dat!
Şi copila... , iarăşi Eu... , drumul, ei l-ai arătat!

De trei ori la uşă-am stat, tot atunci am şi intrat!
Şi-am găsit o desfătare, lângă-un om cu suflet mare!
Dintre darurile multe, darul dragoste-i mai bun!
Onorat am fost să-ţi fiu, Musafirul de Crăciun!”

I: După poemul The Story of the Christmas Guest / Lyrics by Helen Steiner Rice
Traducere şi adaptare: Dumitru Bruda