Cel ce-i unicul în ceruri, unicul pe-acest pământ,
Unul este și sub soare,
Nu e altul ce-i mai mare,
Este Dumnezeul vieții, ce e veșnic viu și sfânt.
Cel ce luptă-ntotdeauna, eu mereu ca să fiu bine,
Este Cel ce e putere,
Viață, milă, mângâiere,
Orice luptă va apare, va lupta și pentru tine.
A Lui este-ntreg pământul, vietăți ce sunt pe el,
Soarele și luna... stele,
Niciuna nu-s ale mele,
Cel care azi le conduce-i unicul... Emanuel.
A Lui este chiar marea, cu tot azi ce este-n ea,
Valul care se ridică,
Mie ca să-mi facă frică,
Chiar și el este în mâna, ce mă trece azi de ea.
Toate sunt ale lui Domnul, chiar și eu azi sunt a Lui,
Inima în piept tresare,
Când prezența Lui apare,
Căci și eu sunt o ființă, ce nu sunt a nimănui.