De ce Doamne-n adunare, mai demult mereu veneai,
Și mai o-ndelungă vreme, dintre sfinți Tu nu plecai,
Când prin Duh învățătura, ea pe loc inimi schimba,
Astăzi doar se-nregistreaza, idolii ai asculta.

Rămâneai mai multă vreme, inimi triste mângâind,
În cântare și Tu Doamne, te-auzeai mereu cântând,
Dar Isuse de ce astăzi, în cântări nu te auzi,
Când se cântă-n adunare, mulți adorm... rămân ei surzi.

Nu mai sunt minuni cum Doamne, le vedeau cei din vechime,
Ce lucrau ei zi si noapte, doar slujindu-te pe Tine,
Astăzi pocăința este, o slujirea-n adunări,
Căci afară ne e pasul, pe plăcutele cărări.

Când cobori din cer cu daruri, astăzi le alegem noi,
Cui și ce însărcinare dăm să fie ei eroi,
Ooo... Tu Doamne fă și-acuma, în vechime cum făceai,
Îmbrăcând haine de slujbă, când pe nume îi strigai.

Fă din nou azi o trezire, să se-audă glasul Tău,
La amvoane unde-ntruna, mulți spun... eu... și iarăși eu,
Unde doar povestioare se aud, ooo... ce păcat,
Că al Tău cuvânt Isuse, la amvon este uitat.

Dăm azi vina doar pe vremea-n care noi cu toți trăim,
Modelarea ne-o dă timpu-n care Doamne rătăcim,
Și devine fărdelegea, un normal și-n adunare,
Ce hrănește-a noastră fire, căci placerea este mare.

Mai dăm vina pe păstorii, ce nu sunt ascultători,
De creștinii care astăzi, vin cu-a lumii reci culori,
Să aseze-n adunare legea celui de afară,
Ce aruncă multă hulă și cuvinte de ocară.

Doamne-nchide astăzi poarta, lumii care a intrat,
Ca să se așeze-ndată, pe un loc sfânt și curat,
Ce-i murdar scoate afară, Dumnezeule divin,
Doar de Tine ca să fie, cortul Tău Isuse plin.