Ce gust amar, ooo... ce dureri, în inimă îmi zace,
Îmi plânge-acum în ea de dor, ea plânge ne-ncetat,
Căci își dorește-atât de mult, de pe pământ să plece,
În locul cel îndepărtat, în locul preaânalt.

Ce gust amar, ce suferinți, pe cale-mi stau în față,
Să trec de ele-mi este greu, să stau pe loc n-aș vrea,
Căci ținta mea e cerul Tău, Tu vino mai îndată,
Să se sfârșească îmi doresc, tot ce-i în viața mea.

Ce gust amar, ce ziduri mari, se-nalță azi pe cale,
Ca munții sunt de neclintiți, ooo... Doamne, este greu,
De ei să trec mult mi-aș dori, căci dincolo de ziduri,
Eu știu că ești mereu doar Tu, iubite Dumnezeu.

Ce gust amar, ce stare grea, mi-e azi apăsătoare,
Suflarea-mi duce în pustii, zaduful să mi-l dea,
Să ard de sete și de dor, să ard de nerăbdare,
Să ard și de dorința cea, pe El de a-l vedea.

Ce gust amar, ce timp prea greu, adesea azi ce naște,
Atât de multe îndoieli și tulburări adânci,
Deschide uși, deschide porți, ce ne arată-n față,
Doar drumul greu și rătăcit, sfârșit ce-i printre stânci.