Într-o zi, în grajd... pe paie, într-o iesle... se năștea,
Un copil dintr-o fecioară, ea Maria se numea,
El venea în astă lume, cu o veste minunată,
Să aducă mântuire, pentru omenirea toată.

A lăsat în urmă cerul, slava-ntreagă a lăsat,
Cel ce s-a născut în iesle, Fiu de mare Împărat,
C-a fost Fiu, c-a fost un Rege, nimenea nu l-a crezut,
Că El este-acel sfârșitul, sau că este-un început.

S-a născut pe-acele paie, o coroană doar de spini,
Ca să poarte pe-a Sa frunte, pusă de acei păgâni,
Ce îl împingeau la moarte, căci ei nu l-au cunoscut,
Pentru asta Cel din slavă, într-o iesle s-a născut.

S-a născut ca să plătească, El în locul meu și-al tău,
Sâ-ți dea ție... să-mi dea mie, parte din Regatul Său,
S-a născut El ca să moară, pentru-al meu și-al tău păcat,
Nu oricum... știa sfârșitul, că va fi crucificat.

Astăzi marea sărbătoare, cea în care s-a născut,
Este ea sărbătorită, cum atunci nu s-a văzut,
Este-atât de colorată, fără iesle sau miros,
E cu brazi, e cu podoabe, care-s fără de folos.

De l-ar aștepta pe Domnul, toți ca și pe moș crăciun,
Ar fi pregatirea gata, ar veni Domnul acum,
Dar această pregatire, e pentru-a sărbatori,
Ziua nașterii Acelui, ce venea pentru-a muri.

Este-o alergare mare, este-atât de așteptată,
Ziua nașterii Acelui, ce din cer venea odată,
Era ziua umilinței, nu o zi de sărbătoare,
Cu-mbuibare, stricăciune, cu-o deșertăciune mare.

Ooo... Isuse, Cel ce-odată, într-o iesle te năștea-i,
Viață veșnică Tu nouă-n acea iesle aduceai,
Iart-acest pământ ce astăzi, nu ști-a sărbători,
Cu o jertfă la altare, Ție pentru-a-ți mulțumi.

Ziua cea de sărbătoare, va fi când vei reveni,
Revenirea Ta Isuse, nu-i pentru a suferi,
Vei lua acasă Doamne, tot ce este-al Tău acum,
Ea fi o sărbătoare, cea de la sfârșit de drum.