S-a născut cândva Mesia, într-o iesle-acoperit,
De miros si-acele paie ce pe El l-au încălzit,
Din fecioara cea aleasă, s-a născut un Împărat,
El era Isus... ce-odată, lumea a răscumpărat.

S-a născut să pătimească, ca să fie El jertfit,
Fiul Omului ce astăzi, e-n păcat sărbătorit,
Au uitat de a Sa jertfă, pentru care s-a născut,
S-o aducă Cel ce-ntruna, ne-a iubit atât de mult.

Au trecut atâtea vremuri, peste două mii azi sunt,
De când ceru-l părăsise ca să vină pe pământ,
Zi de zi se-aude glasul, doar în bunatatea Sa,
Ce ne spune de ce-odată, slava-n urmă o lăsa.

Zi de zi ne-aduce-aminte, pe pământ că a venit,
Să-și dea viața... nu să fie în păcat sărbătorit,
Să vestim la lumea-ntreagă-n orice timp... nu doar acum,
Peste tot cum se vestește, nașterea doar de crăciun.

Un crăciun e obiceiul, lumii care este-afară,
Este-o sărbătoare care, ea aduce doar ocară,
Nașterea-i sărbătorită, cu mai multe-amețitoare,
E uitată suferința, pentru care-n iesle-apare.

Îmbuibarea e pe mese, ce le-ntind acei orbiți,
Lumea i-a făcut să fie, în crăciun ei rătăciți,
Prinși de lanțuri de plăcere, spun că s-a născut Isus,
Dar nu știu că mântuire, a Sa naștere-a adus.

Noi să nu fim ca și lumea, la altare să venim,
Zi de zi cu mulțumire, că noi nu sărbătorim,
Pentru toți o sărbătoare, va fi doar la înălțare,
Pân-atunci... viața cu Domnul, e mereu... o sărbătoare.