Mai adu Doamne vremi de cercetare,
Să te cunoască cei ce nu te știu,
În dreptul lor nicicând să nu se spună,
Că-i timpul pentru ei unul târziu.

Să nu le-apară Doamne-a lor căință,
Când cerul pentru ei va fi închis,
Mai lasă izbăvire... biruință,
Să vadă adevărul ce l-ai scris.

Mai lasă harul Tău să cerceteze,
Acele inimi ce s-au împietrit,
Cu dragoste îmbracă-le Isuse,
Să simtă până azi ce n-au simțit.

Tu fă-le pentru Tine ca să bată,
Să ardă după ceruri doar de dor,
Dorință pune-n ele după viață,
Și dă-le aripi să se-avânte-n zbor.

Mai lasă Doamne mila Ta să fie,
Văzută de acei ce sunt legați,
Să nu mai poată cel rău să le spună,
De Tine că sunt ei azi lepădați.

Să nu se piard-a lor nadejde Doamne,
Speranța să nu moară pentru ei,
Fă-ți numele de slavă și Isuse,
Pe cei legați fă-i azi copiii Tăi.

Mai lasă astăzi răsărit de soare,
În bezna vremii care s-a lăsat,
Să vad-acele raze ce-s din Tine,
Și cei care privire-au aplecat.

Din valea pentru ei atât de lungă,
Pe Tine să te vadă chiar acum,
Să simtă acea umplere Isuse,
De-a Ta putere ei pornind la drum.

Mai lasă ce lăsai și altădată,
În vremurile cele din trecut,
Ca cei pierduți de mâine ei să fie,
Aceia care azi te-au cunoscut.