În negura de vremi târzii, sub un apus de soare,
La masă mă așez din nou, să scriu vreau o scrisoare,
O porumbiță mi-a șoptit, că pleacă ea la drum,
Spre Domnul meu, și vreau și eu, Lui ca să-i scriu acum.

O lungă vreme a trecut, de când Acelui Tată,
Ce viața mea El zi de zi, mi-o face-nbelșugată,
Nu i-am mai scris, dar astăzi iau o foaie și aș vrea,
Din nou să-i scriu, scrisoarea mea ce-ncepe-acum... așa.

—, , Tu Cel ce toate le cunoști, le știi de dinainte,
Eu Ție astăzi vreau să-ți scriu, doar câteva cuvinte,
Ca să îți spun ce am făcut, pe drum ce-am întâlnit,
Să-ți spun ce fac, să-ți spun vreau tot, să-ți spun ce am simțit.

O vale-adânc-am întâlnit, ce mi s-a-ntins în față,
Cu multe șoapte ce-mi spuneau că-s la sfârșit de viață,
Cu multe umbre ce-mpingeau, ființa mea în vale,
Dar timpul greu n-a fost lipsit, Isus de-a Ta-ndurare.

M-a dus adancul să-l cunosc, să beau amărăciune,
Să gust din suferința grea, dar m-ai strigat pe nume,
La glasul Tău și timpul cel care m-a dus în vale,
În loc el Doamne s-a oprit să-mi iau avânt pe cale.

La glasul Tău și valul greu, s-a potolit în mare,
Și din adâncu-ntunecat, m-ai scos din el sub soare,
Sub raze sfinte ca să stau, să am a Ta lumină,
Ca și în noapte eu să am, o noapte doar senină.

M-ai dus pe Tine să te văd, când Tu m-ai scos din vale,
Și vreau ca azi să-ti mulțumesc, eu Ție în scrisoare,
Aici s-o-nchei eu nu aș vrea, Tu știi... mai vreau să-ți spun,
Cât eu pe Tine te iubesc, cât ești Doamne de bun.

Și la sfârșit mi-a mai rămas, un rând și vreau a-ți scrie,
Pe rândul care mi-a rămas, Isuse pe hârtie,
Că te iubesc atât de mult, mereu te voi iubi,
Căci lângă mine ai rămas, și stiu... mereu vei fi.