Promisiunea

Ea este ca o mare fără apă...

cu ochii scurși ca o dimineață fără lumină,

mâini uscate ca ale păianjenului grăbit

să țeasă din ghem, sub pomul cu rod, să prindă

pe cea mai coapă, parfumată dar cu gândul la cădere.

Rugile sunt vulcani adormiți pe care-i așteaptă să erupă

să scoată focu-i ce va fi stins de apele de sub pleoape.

Chindiile suspină ca macii -martori

la cea mai mare suferință îndurată vreodată.

Nopțile sunt chemări intense în luptele pentru turmă.

Ațipirea este piatra pe care Iacov și-a pus capul,

i-a trimis un înger să-l păzească, trezească.

Eliberarea este împunsătura din somnul lui Petru scăpat de lanțuri.

-Ce mult îi iubea!

Râurile de sub pleoape înfloresc la picioarele Grădinarului

într-un parfum ce nu s-a simțit pe pământ.

Briza vântuțului este adierea din promisiunea: 'Cu niciun chip n-am să te las'

În urma ei a înflorit busuiocul,

albinele se pierd în polen în cânt de viori cerești.

Dimineața și-a primit zâmbetul în raze, vulcanul a adormit,

doar macii au rămas de veghe:

ei nu vor ațipi niciodată, sunt treji de la Înviere.

Alexandrina Tulics, 22 decembrie 2021, Delafield