O, Tată bun, la noi în adunare,
Sunt două locuri goale, c-ai decis,
Pe-ai noștri frați să-i iei din strâmtorare,
Și să-i strămuți la Tine-n Paradis.

Nenea Mihai și Daniel, de toate
Necazurile lor se odihnesc,
Și-n starea lor slăvită nu mai poate
Să mai pătrundă ceva pământesc.

Și noi ne bucurăm că sunt cu Tine,
Dar, în umanitate, suferim,
Ne e umbrită fața de supine,
Suntem condiționați ca să tânjim.

Acum e locul gol acolo unde
Pentru atâția ani ei au trăit,
Și-n inimile celor dragi se-ascunde
Durerea pentru cei ce i-au iubit.

A despărțirii lacrimi se coboară
Din ochii lor peste obrajii triști,
O, Tată, fă-le crucea mai ușoară,
Și amintește-le că Tu exiști,

Chiar în adâncul foc al suferinței,
Că ai venit să locuiești cu noi,
C-ai pregătit un plan al biruinței,
Și-un adăpost în zilele cu ploi.

O, Tată bun, revarsă-Ți mângâierea,
Și pacea Ta în inimile lor,
Alină-le și dorul, și durerea
Cu sfântul Tău balsam vindecător.

Și-ajută-i ca în Tine să găsească
În fiecare zi deplinul har,
Suficient, ce-i face să pășească
Încrezători, spre-a Cerului hotar.

În brațul Tău ne-ncredințăm, Părinte,
Și-Ți mulțumim că Te-ngrijești de noi,
La suferința noastră iei aminte,
Și ne-ntărești nădejdea în nevoi.

Tu singur poți înlocui absența
Acelor ce-au plecat în veșnicii,
Și din Ființa Ta când torni prezența,
Se schimbă întristarea-n bucurii.