Doamne, când privesc în jur văd că viaţa e nedreaptă
Căci sunt mulţi acei ce plâng sub povară apăsaţi...
Mulţi au strâns al Tău Cuvânt în locaşul inimii
Dar le este crucea grea şi de Tine par uitaţi!
Văd cum dragostea apune în unghere alungată
Şi în locul ei, hilar, râde-adesea nepăsarea,
Teama ne-a cuprins în braţe cu dureri şi cu suspine
Iar peste frumos şi cântec se aşterne lin, uitarea...
Doamne, când privesc în jur mi se face dor de Tine
Şi mi-e dor ca pacea Ta sufletul să-mi încălzească...
Mult aş vrea privind în jur să văd oameni fericiţi
Care se încred în Tine... care ştiu să mai iubească...
Îmi ridic spre cer privirea... norii-s negri dar Te caut
Ştiu că dincolo de nori Soarele mai străluceşte
Şi oricât de grea-i furtuna mâna Te se va întinde
Şi-ai să ne ridici din valuri şi-ai să ne aşezi pe creste...
Simt cum liniştea coboară şi în inimă pătrunde
Iar de-acolo înfloreşte cântece şi bucurii
Nu voi mai privi în jur ci mă voi încrede-n Tine
Căci de ce aşa se-ntâmplă Doamne, asta Tu o ştii!

Vulcan-28-12-2021
Mary