Iubirea nu-i doar vorbe
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Cetatea pacii ma asteapta  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de floaredeliliac in 28/12/2021
Iubirea nu-i doar vorbe bune,
Nu-i doar cuvinte de alint,
E adevărul, să-l poți spune
Când toți se eschivează, mint.

Iubirea-nseamnă o putere
De a lupta și-a birui
De-a-nvinge orișice durere
Când să faci bine vei voi.

Iubirea poate fi tăcere
Lângă acel ce-i lovit greu
Un braț ce-aduce mângâiere,
O mână pe umărul său.

Iubirea este și mustrare
(Dar nu reproș cu glas răstit!)
Ci cu blândețe și răbdare
Poți îndrepta pe cel greșit.

Iubirea nu e lașitate,
Ci poate fi curaj nebun
Atunci când lupți pentru dreptate
Și vrei să-ndrepți pe drumul bun.

Iubirea-nseamnă și iertare,
Chiar de profund ți s-a greșit
Și poate fi restaurare
Când tot ce-i bun s-a năruit.

Iubirea nu e un serviciu
De câteva ore-ntr-o zi,
Ci-i un continuu sacrificiu
Când cel iubit ar suferi.

De poți să faci acestea toate
Senin, din toată inima,
Abia atunci, să spui se poate
Că știi ce-nseamnă dragostea.

De-aceea, azi, privind in urmă
La anul care s-a sfârșit,
Tu, soră scumpă și drag frate,
Ai putea spune c-ai iubit?


Foarte utile indemnuri! Domnul sa va ajute in continuare, avem mare nevoie de zidire in aceste vremuri!
Adăugat în 28/12/2021 de floaredeliliac
Statistici
  • Vizualizări: 712
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni