PARVENIȚI

Au ajuns să fie unii,
Foarte greu de acostat;
Cică, ei, în fața lumii,
Mari au devenit, la stat.
Ba, se cred chiar cineva,
Căci au dat de bani, măi vere,
Și pot totu-a cumpăra:
Și poziții și putere...
Au venit și-n adunări
Și arată-a pocăiți,
Chiar țin predici, cuvântări
Pentru cei mai pricăjiți.
De le zici, cumva, vreo vorbă
Care nu-i pot gâdila,
Zic să nu le sufli-în ciorbă
Și să-ți vezi de treaba ta.
Însă au uitat, săracii,
Cum au fost mai înainte,
Cum își mai trăgeau nădragii
Când n-aveau alte veșminte,
Când erau umbriți de lacrimi
Și strigau la Dumnezeu
Să-i scutească de-a lor patimi
Și să îi scoată din greu...
Acum, gata! Sunt pe cai,
Nu mai au altă nevoie
Și s-au pus cu spor pe trai
Ca să-și facă a lor voie.
Banu`, banu-i la putere,
Chiar și pocăit de ești;
Doar tot Domnu-ți dă avere
Dacă știi cum să cerșești.
Asta este azi gândirea
Ce-o găsim prin adunări;
Unii nu și-au schimbat firea,
Cântăriți, rămân ușori.
Ce folos că au de toate
Dar nu dau la cel sărman,
Care este rupt în coate
De muncă, nu că-i golan.
Mai bine îl dojenește,
Cu cuvinte-alambicate,
Îl repede și-l gonește,
Spunându-i să stea în spate…
Au ajuns bogați și ”sfinți”,
Unii, stâlpi în adunare,
Chiar te mușcă, căci au dinți,
Mai ceva ca niște fiare.
Au trecut ani, au vechime,
Nu mai sunt la început,
Pot vorbi chiar cu asprime,
Căci au banii lor ca scut…
Totuși, va veni și timpul
Când vor da și socoteală,
Când o să le piară nimbul
Și în loc primi-vor smoală.
Când vor fi în fața Lui,
Banii lor, cu ei vor piere,
Înaintea Domnului,
N-or să aibă vreo putere.
Ei vor fi pe veci pierduți,
Cu ochi plânși și obosiți
Și, în iad vor fi căzuți
Acești oameni, parveniți.