Ce frumos este cu Domnul, valea grea când o străbat,
Nu îi văd nici adâncimea, totul este minunat,
Este-atât de luminoasă, căci în sus eu doar privesc,
Oricât este de adâncă, eu în ea... nu rătăcesc.

Răcnete se-aud în vale, dar eu Lui îi cânt mereu,
Și cu mine-n orice vale, e întruna Dumnezeu,
Chiar de este-n depărtare, a ei margine... eu știu,
Singur eu în ea vre-o dată, nu am fost nici n-o să fiu.

Chiar de se adună norii, care vor să mă-nconjoare,
Pentru mine-ntotdeauna-n vale Domnu-aduce soare,
Îmi arat-a sale raze, drumul cum să ies din ea,
Ba mai mult, doar El mă scoate, de oriunde m-aș afla.

De ea mie nu mi-e teamă, oricât este ea de mare,
Oricât azi încearcă valea, să-mi aducă tulburare,
Pernă mi-e făgăduința, ce-a lăsat-o Dumnezeu,
Singur că nu sunt în vale, e cu mine El mereu.

După ea... m-așteaptă locul, ce de El e pregătit,
Valea este trecătoare, locul este infinit,
Trec prin văi doar cu nadejdea, viață ce-i dă Dumnezeu,
Că după o lungă vale... voi ajunge-n el și eu.

Și acolo nu există, munți sau văi, și chiar nici vânt,
Căci acel loc este locul, pregătit ce-a fost de-un sfânt,
Plin este de-o adiere, cu-n parfum îmbietor,
După el mereu în vale, azi îmi este-aprins un dor.

Și-acest dor îmi dă putere, eu să rabd și să privesc,
Izbăvirea... biruința, de la Cel ce îl iubesc,
Va veni... căci a mea viață, este-n mâna Lui acum,
Mă va trece El de vale, căci e cel mai... cel mai bun.