Se trec iute anii vieții, cum trec ei și noi zburăm,
Cu privirile-ațintite înspre cer ne îndreptăm,
Unii îi lăsăm în urmă, altii-n față azi ne stau,
Nu vor fi cei dinainte... cei din urmă cum erau.

Cei de cercetare sfântă, azi ne lasă amintiri,
Ne mai lasă cercetarea, și mai sfintele trăiri,
După tot ce-i în scriptură, căci cuvantu-a fost sădit,
În acești ani ce trecură, în pământul bun găsit.

Cercetat a fost rărunchii, dar și inima a fost,
Tot ce-a coborât din ceruri, a fost numai cu un rost,
Dumnezeu să-și înarmeze, pentru vremuri care vin,
Toți ostașii, căci vin vremuri, pline de un lung suspin.

Suntem astăzi la sfârșitul, anului ce a trecut,
Plin de milă... de-ndurare, dar mai suntem la-nceput,
De un an care se-arată, unul ce va fi mai greu,
Pentru cei ce ei în viață, nu-l cunosc pe Dumnezeu.

Dar tu soră, și tu frate, dar și eu... l-am cunoscut,
Anul greu să nu ne fie, unul care-i de temut,
Căci cu noi mereu e Domnul, al oștirilor... e viu,
Va rămâne și în anul, ce se-arată în pustiu.

El va fi cu noi întruna, până la al lui sfârșit,
Ca la anul iar să spunem, fie Dumnezeu slăvit,
Și-n câți ne-o mai da în față, El cu noi va fi mereu,
El e Cel ce ce va trece-n ei atunci când va fi greu.

Iute trec azi anii vieții, astăzi unu-a mai trecut,
Suntem toți mult mai aproape, de un veșnic început,
Mulțumim Celui ce vine, că El nu ne-a părăsit,
În acești ani care parcă, ei să treacă s-au grăbit.