Ne-ai dat nouă să cunoaștem, Dumnezeule preasfânt,
Harul și-a lui mângâiere, cât suntem noi pe pământ,
Te-ai descoperit Isuse, celor care te-au chemat,
Și-al Tău har astăzi bolnavii, el pe loc i-a vindecat.

Ne-ai dat nouă bucuria, mântuirii s-o avem,
Ca în orice clip-a vieții, laude să înalțăm,
Și sub negura de ceață, în furtună-n valul greu,
Și în ierni... în primăvară, Doamne să-ți cântăm mereu.

Ne-ai adus a Ta lumină, ochii Tu ni i-ai deschis,
Să vedem azi numai drumul, ce ne duce-n Paradis,
Ooo... câtă minunăție, noi pe cale am văzut,
De când Tu prin har Isuse, te-ai făcut de cunoscut.

Ne-ai dat vise împlinite, și credință numai vie,
Ce prin har azi ne salvează, ea din orișice pustie,
Ne-ai dat bucurii divine, ne-ai dat Doamne cerul Tău,
Doar în car de biruință ne-ai urcat când ne-a fost greu.

Tu ne-ai arătat cărarea, noi din vale să ieșim,
Ne-ai dat harul ca pe Tine, să putem să te iubim,
Doamne Tu ne-ai dat de toate, fie slava doar a Ta,
Pentru cele dăruite, vrem astăzi a te urma.

Ne-ai mai dat prin har fiorul, Duhului cel sfant... divin,
Ca acel ce și-l dorește, de-al Tău Duh să fie plin,
Ne-ai dat soare, ne-ai dat lună, bunătăți în zori de zi,
Și-acel har... răul de bine, a-l putea deosebi.

Dar acel ce e mai mare, har care Tu l-ai lăsat,
Este să purtăm noi astăzi, nume sfânt de Împărat,
Nu există o mai mare, bucurie de-a avea,
Decât cel de-a fi azi mielul, Sfantule... în turma Ta.

Nu există o mai mare, bucurie pe pământ,
Decât a avea cu cerul, pe vecie legământ,
Este-un har atât de mare, el e unul doar ceresc,
Să fim neam de viță-naltă, neamul cel împărătesc.


Te rugăm... mai lasă harul, care noi l-am cunoscut,
Să ne-ntoarcem la iubirea, cea dintâi, de la-nceput,
Mai avem o rugăminte, pentru cei ce nu te știu,
Să îl lași ca el să curgă, ei să iasă din pustiu.

Vrem ca să cunoască Doamne, harul... bunătatea Ta,
Cei ce sunt pierduți în lume-ndepărtați astăzi de ea,
Fa-te cunoscut Isuse, celor ce nu te cunosc,
Lasă peste ei azi harul, ce ne-a dat și nou-un rost.