Vântule de primăvară, pe-adiere să mă duci,
Pe un vârf înalt de munte, eu aș vrea ca să mă urci,
Ca să fiu mult mai aproape, de Acel ce îl iubesc,
Vântule de primăvară, vino căci eu mă grăbesc.

Să mă treci de apa mării, și de spuma ei aș vrea,
Vântule... căci am dorința, ca să trec astăzi de ea,
Să ajung la malul mării, unde sunt eu așteptat,
De un Rege... ce și mie, nume de-Mpărat mi-a dat.

Du-mă astăzi mai departe, vântule de-acest pământ,
Unde luptele sunt grele în bătaia ta de vânt,
Unde-s lacrimile-amare, du-mă la acele dulci,
Vântule... pe adiere-n locul sfânt vreau să mă duci.

De ți-e-ncet azi ție zborul, te-aș ruga să te grăbești,
Treci și peste văi... și dealuri, nimic să nu ocolești,
De-ntâlnești vre-un zid în față, să mă treci chiar și de el,
Vântule... căci după ziduri, e-a-l meu Domn... Emanuel.

Vreau la El s-ajung îndată, să adorm la pieptul Său,
Unde voi uita de toate, și de tot ce mi-a fost greu,
Vântule... grăbește-ți zborul, căci mai iute-aș vrea s-ajung,
Sunt flămând astăzi de clipa, la-l Său piept când o să plâng.

De vei întâlni pe cale, piedici ce te vor opri,
Nu uita, Isus e-Acela ce te poate potoli,
Să asculți a mea dorință, du-mă după tot ce-i greu,
Căci eu știu... că după toate, mă așteaptă Dumnezeu.

Nu privi lupta străină, adierea ta să fie,
Una caldă ce ma duce-n zborul lin în veșnicie,
Să asculți de Cel ce poate, într-o clip-a te opri,
Să mă duci unde m-așteaptă, Cel ce-ndată va veni.

Să nu te oprești o clipă, tu să zbori neâncetat,
Să mă duci unde o viață să ajung eu am visat,
Să fii fără de popasuri, să fii vântule... un vânt,
Ce mă duce azi acasă, cea din cer... nu pe pământ.