Rugăciune de Anul Nou
Autor: Irina Malic  |  Album: Fără album  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de Irina_M_ in 01/01/2022
Îmi bate-n piept viața, Isuse, ca un ceas
Și-acum când timpul face spre “Nou” încă un pas,
Mă plec cu închinare, la mila Ta, Stăpâne,
C-atât aș vrea pe brațe să-mi porți fiece “Mâine”.

Aș vrea iubit Isuse, știind că brațul Tău,
M-așteaptă înainte pe-al anului drum nou,
Să nu mai las vreo clipă cu pic de-ngrijorare,
În inimă, în minte și-n viața-mi trecătoare.

Atât aș vrea, Isuse, în anul ce-o să vină
Să-ntorc clepsidra vremii, cu fața mai senină —
Cu-ncredințare sfântă că pentru-ai Tăi copii,
Pustiul are ape și munții au câmpii.

Și mai doresc, Părinte, în anul care vine,
Să fiu tot mai aproape de Cer, de sfinți, de Tine...
Să am discernământul alegerilor sfinte
În orice gând și faptă ce îmi va sta ‘nainte.

Căci vreau preaplin de pace, credință și lumină,
Cât pot de mult, Isuse, să mă desprind de tină.
Chiar dacă-n trup sunt încă vibrațiile gliei,
Eu simt în mine dorul și-amprenta veșniciei!

Simt chipul Tău în mine — edenică zidire,
De când luând țărână, ai pus în ea iubire...
O, cât aș vrea, Isuse, pășind printre istorii,
La capătul cărării, să fiu cu Tine-n glorii!

Vancouver, WA, Anul Nou 2022


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1844
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni