Cand Isus luă ligheanul ca să-Şi spele ucenicii,
Unii jubilau în taină, că le şterge şi din vicii.
Au crezut că-i spală Domnul de-apăsarea înrobirii,
Care, între cer şi Tată, pun un zid al despărţirii.

Nu ştiau ei, ucenicii, că-i simbol al umilinţei,
Când te-apleci spre omul care, este robul neputinţei.
Le lipseau idei din astea; erau reci şi fără viaţă,
Nu venise Duhul, încă, să le spună tot pe faţă.

Poate-i greu, sau e uşor, ca să pui, să speli pe alţii,
Iar apoi să iei ştergarul şi să ştergi cu drag toţi fraţii.
E un semn de umilinţă, dar nu ţine permanent!
Permanent, e doar atunci când în Duhul speli atent,

Ca să rabzi, să duci ocara şi aşa în El să creşti,
Umilit să fii ca Domnul şi pe alţii să-mplineşti.
Hei! Şi-atunci să vezi tu soră, cum ispite vin tornadă,
Cu-ncercări distrugătoare cu mândrie să te piardă.

Vor lovi săgeţi în tine cât mai tari, otrăvitoare,
Doar aşa să te coboare cu lozinci umilitoare.
Uni-or spune că eşti slab, sub stindardul pocăinţei,
Iar tu-n loc să-i reproşezi pui ştergarul umilinţei.

Nu sunt mulţi, acei creştini, gata a lua ştergarul,
Iar cu cel bolnav să stea pentru-a-i mângâia amarul.
E uşor să spui la alţii cum că eşti şi faci de toate,
Dar mai greu să-mparţi povoara cu acel ce nu mai poate,

Să se spele, să gătească ori să scuture prin casă
Şi aşa să vadă lumea că de cel sărman îţi pasă.
Ori când altul te-njoseşte şi se crede mai capabil,
Tu să ştii că la Isus, doar...ştergarul, e valabil.

Sunt atâţia suferinzi şi cu răni nemângâiate,
Care-ţi cer să iei ligheanul pentru-a fi din el spălate.
Pune-n el, doar apă vie, pentru cel ce-i ne-ngrijit,
Dovedind că eşti cu Domnul, plin de har şi umilit

Când îţi pui ştergarul, frate, şi-ţi priveşti nimicnicia,
Domnul Cel ce-i plin de har îţi măreşte rodnicia.
De eşti gata să te-ncingi cum făcuse şi Isus,
Vei putea să-nvingi mândria dovedind că-I eşti supus.

Mulţi sunt gata să slujească stând în faţa adunării,
Dar le este greu să-ncingă şi ştergarul îndurării.
Nu e rău să ţii şi predici, să vorbeşti de umilinţă,
Dar mai greu e să-ţi cobori omul vechi în nefiinţă.

Dacă vrem să fim smerinţi, chiar de-acum şi nu atuncea,
Să ne-ncingem cu ştergarul şi cu el să ducem crucea.
Crucea fie pentru noi, o unealtă de slujire,
Şi aşa să-naintăm, toţi smeriţi, spre răsplătire.
Amin.