Şedeam trudit...

Şedeam trudit la o fântână
Şi apă vream să scot din ea,
Şi mi-ai întins Isuse-o mână
Prin invitaţia sfântă şi bună
Cu apa vieţii, pentru-a bea.

Cu dragoste m-ai îndemnat
Să beau din ea cu bucurie,
Să cresc prin har neîncetat
Căci cel ce bea, e-asigurat,
Şi sete lui, n-o să-i mai fie.

Căci acea apă s-o preface
Într-un izvor lin de apă vie,
Care ţâşnind se va desface
La tot creştinul care-i place,
Curgând în marea veşnicie.

Şi-am înţeles c-această apă
Era Cuvântul Tău cel sfânt
Ce niciodată, El nu seacă -
Şi lumea întreagă o adapă
De veacuri pe-acest pământ.

El, din al Său nesecat izvor
De mii de ani curge mereu,
Spre-a stinge setea tuturor
Celor ce-aşteaptă... cu dor
Celor ce cred în Dumnezeu.

El este acea apa fără plată
Care-o oferi, la toţi în dar,
Prin jertfa Sfântă şi curată
Ce la Golgota a fost dată -
Pe crucea cea de la Calvar.

Flavius Laurian Duverna
15 februarie 2007