Ce taină este noaptea peste lume,
Ce liniște de moarte ne-a cuprins.
Am ațipit tot așteptând pe Mire
Iar candela aproape ni s-a stins.

Ni-e rugăciunea paie fumegânde -
Tăcere cu atâtea îndoieli.
Curând se v-auzi strigarea nunții.
Vom mai avea pentru răspuns puteri?

Vom mai avea lumină pentru slavă
Pe drumul către strălucitul vis,
Sau vom căuta zadarnic o salvare
În ceasu-n care cerul s-a închis?

Ce multe sunt fecioare ce așteaptă
Venirea Fiului de Dumnezeu,
Cu candele, cu haina cea de nuntă,
Dar ce puține mai au untdelemn!

La miezul nopții iată o strigare!
Și somnul de pe gene va pieri.
Lumina untdelemnului din vase
Ne va conduce până-n veșnicii.

Și-i noapte-acum. O noapte ca de humă:
Păcatul peste tot s-a-ncoronat.
"O, vino!" strigă Duhul și mireasa.
Ești gata tu sau vasul ți-e uscat?