Mi-e, Tată, frig și ochii-mi sunt tăcere,
Căci iarna lor mă leagă și mă strânge.
Să ies aș vrea din aspra lor putere
Pe ai Tăi umeri să încep a plânge.

Mi-e dor de Tine și îmi este teamă
Că n-am rămas nici astăzi drept pe stâncă;
Mi-e greu să sufăr pentru-o lume-ntreagă -
Mi-e greu să rabd luptând până la sânge.

Așa de sfâșiat mă simt în mine
Când văd batjocura în ochii lumii -
Când văd creștinii cum glumesc de Tine
Și cei ce Te aruncă, ca pe-o humă.

Tu ești al meu iar eu sunt tot în Tine:
Așa de drag și cald ca-mbrățișarea.
Îmi tremură înfiorate spaime
Când văd lovit obrazul Tău de palme.

A Tale rane-a cuielor de noapte
Parcă le simt în mine cum sfărâmă.
Isuse, cum mai rabzi atâta hulă
Și nepăsarea aspră ce-i în lume?

Tu dragoste ești. Eu sunt doar mânie.
Tu ești îmbrățișare - eu durere.
În mila Ta măreață și senină
Ne strângi în dor, ne-acoperi cu iertare.