Visul borangicului

Mă cheamă iile să le îmbrac
și borangicul
să-mi mângâie fața-n mătase;
colini de maci și liliac,
mă țin captivă în dorul de acasă.
Niște țărani mă-ndeamnă apă să mai beau
din ciutura ce-n țarină-i săpată,
cu apă-lacrimă de dor, ca piatra nestemată.
Mă uit la urme de opinci-ncălțări purtate fără bătătură,
de cei ce-și ridicau fața spre cer,
cu rugăciuni în inimă fără de zgură.
Pe urma lor, mă duc și eu,
cântând cu pâinea-n plinătate,
cântări de har lui Dumnezeu,
că-n El, le-avem pe toate.

Alexandrina Tulics