Tatăl meu din ceruri, cum să-ți mulțumesc
Pentru că sunt astăzi, pentru că trăiesc,
Cum să-ți mulțumesc pentru că exist
Și ai șters Tu durere și tot ce a fost trist.
Te rog, o, Părinte, Tu care a iertat
Păcatul, greșeala și tot ce-i stricat,
Tu, care din ceruri, mereu m-ai vegheat
Și cu bunătate, mereu m-ai chemat,
Te rog, o, Părinte, de poți să mă ierți
Și a mea greșeală, mereu să o cerți,
Căci prin a Ta grijă, m-ai binecuvântat
Și-a mea mulțumire, poate, am uitat,
De aceea, Părinte, eu acuma strig,
Te rog, mă ajută să fiu mulțumit,
Să mă plec în rugă și să-ți mulțumesc
Că ești al meu Tată, Tatăl meu ceresc
Și chiar dacă-n viață eu m-am răzvrătit
Tu, iubite Tată, mai mult m-ai iubit
Și întotdeauna, Tu m-ai așteptat
Și pe al meu nume, ușor m-ai strigat,
Să mă-ntărești în Tine, să nu rătăcesc
De aceea, Părinte, eu îți mulțumesc.
Emilia Dinescu