Suntem călători spre Țara... viselor... ce este-un vis,
Este ea o Țară sfântă, se numește Paradis,
Alergăm... dar alergarea, uneori o transformăm,
În concurs de alergare, mulți în urmă îi lăsăm.

Ne întrecem în cuvinte, ce sunt ele-așa tăioase,
Și în haine ne întrecem, să avem cele frumoase,
Ne întrecem și în case, doar cu trudă construim,
În această alergare, unul azi nu obosim.

Ne întrecem spre a trece, mai în față-n adunări,
Vrem să ni se ia aminte l-ale noastre mari păreri,
Nu vrem locuri ne-nsemnate, vrem văzuți noi ca să fim,
În această alergare-n care mulți... încet murim.

Ne întrecem pe covoare, roșii astăzi să călcăm,
De la nume însemnate, semnătura lor o vrem,
De ne lasă să mai facem și o poză noi cu ei,
Ce frumoasă-i alergarea, când ceilalți sunt mititei.

Dar e cineva acolo... ce ne spune s-alergăm,
După lucrurile sfinte, și în urmă să lăsăm,
Alergarea pământească, fără de nici-un folos,
Nu e cea care sfârșește, împreună cu Hristos.

S-alergăm doar după fapte, care sunt folositoare,
Nu după placerea care, este ea neroditoare,
Să fim călători spre Țara, care-i dincolo de nori,
S-alergăm doar după lucruri, pentru cer ce au valori.

Să luăm azi bine seama, înspre ce noi alergăm,
Ce valori strângem în viață, dar și cui ne închinăm,
Alergarea să ne fie, una ce-i folositoare,
Sufletului să ne fie, una care-i hrănitoare.