Strigă-ntruna astăzi cerul,
Deșteptare... deșteptare,
Timpul este pe sfârșite,
Vine clipa de-ndurare,
Dar nu e luat aminte,
Glasul care azi răsună,
Care strigă... stați de veghe,
Și sub soare, și sub lună.

Se aude... pregatire,
Prin cuvânt și prin cântare,
Să sărbătorim în ziua,
Cea de mare sărbătoare,
Dar nu e băgat în seamă,
Cel ce azi de sus mereu,
Se aude cum el strigă,
Glasul viu de Dumnezeu.

Strigă-ntruna unitate,
Dar să strige e lăsat,
Nu se vede unitatea,
Ce-i cerută de-Mparat,
De ar fi... nu ne-ar mai cere,
Astăzi ca să ne iubim,
El de-o lungă... lungă vreme,
Spune ca să ne unim.

Ne mai spune... vin îndată,
Dar parcă nu-i auzit,
Scutură întreg pământul,
Vrea doar ce-i azi înverzit,
Roadele ar vrea să strângă,
Dar el tot nu-i ascultat,
Glasul care chiar și astăzi,
Pentru noi a răsunat.

Strigă el atât de tare,
Să-l audă azi ar vrea,
Cei ce își ascund urechea,
Pentru-a nu îl asculta,
Dar el strigă cu putere,
Zi și noapte azi mereu,
Chiar și surzii să-l audă,
Căci e glas de Dumnezeu.

După o mai scurtă vreme,
Acest glas va înceta,
Să mai strige pentru-aceia,
Ce nu vor a-l asculta,
Pentru ei va fi doar noapte,
Glasul nu se v-auzi,
Căci acolo va fi locul,
Unde doar vor chinui.

Astăzi încă se aude,
Să fim cei ce-l ascultăm,
Și prin orice vreme-a vieții,
Glasul viu să îl urmăm,
Și să ne unim cu toții,
Unitatea-i voia Sa,
Unitatea e iubire,
Dragoste să vad-ar vrea.

Unitatea-i rugăciunea,
Ce deschide porți de fier,
Unitatea este firul,
Ce ne leagă doar de cer,
Să-mplinim azi ce se-aude,
Căci e glasul Celui sfânt,
Care prin a Lui iubire,
Ne-a legat pe-acest pământ.