Mi-am rezervat un timp, doar eu cu mine,
O tolbă de-întrebări am pregătit,
M-am săgetat atât că mi-e rușine
De chipul meu atât de zdrențuit.

Singurătății m-am dedat o vreme,
În vidul-acesta am planat ușor,
Cu aripile-întinse pe extreme,
Într-un balans pe firul unui dor.

N-a fost să-mi fie liniștea de moarte
În timp ce pe o piatră m-am retras,
Căci Dumnezeu, El mă veghează-n toate
De la-început la cel din urmă pas.

Mi-am acordat un timp de cugetare,
Îmi spovedesc păcatul, mă căiesc,
S-au stafidit cireșele amare,
Sunt mult mai dulci, de-abia acum trăiesc!