Pribegind, sub grea povară,
un străin cu mers grăbit,
cu mișcări ce par să-l doară,
poartă-n ființa interioară
gândul omului trudit.

"De-aș putea măcar o clipă
să m-așez", își zise stins,
"m-aș opri din grea risipă
și din goana ce-nfiripă
viața mea de om învins!"

Pe un drum al disperării,
fără vlagă, fără glas,
prins în febra căutării,
purtătorul întristării
nu găsise bun popas.

Încărcat cu vechi bagaje
și urmând un țel neclar,
dintr-o lume de miraje
a primit false mesaje,
transformându-l în fugar.

Dar, ajuns pe o colină,
pe aripa timpului,
o imagine divină,
încadrată în lumină,
se-arătă privirii lui.

Peste gânduri reci, feroce,
și-ndoieli fără dovezi,
din văzduh, o sfântă voce
se-auzi rostind precoce:
"Călătorule, ce vezi?"

Călătorul, cu uimire
și cu așteptări de vis,
însoțit de ne-mplinire,
amăgit de rău și fire,
a răspuns ferm și concis:

"Văd 'nainte-o sfântă artă,
văd ceva nemaivăzut,
iar, în calea mea deșartă
văd o CRUCE și o POARTĂ,
ce conduce-n alt ținut.

Văd cuvinte aurite
și inscripții cu-nțeles,
văd mesaje lămurite,
scrise și întipărite
cu un tainic interes.

Scrisul mare de lumină",
spuse omul mai stingher,
"mă inspiră, mă-nsenină,
mă pătrund și mă alină,
și mă cheamă cu mister!

Văd că scrie SIGURANȚĂ
peste-al porții toc de sus,
VIAȚĂ, PACE, HAR, SPERANȚĂ,
MÂNGÂIERE, PERFORMANȚĂ
prin iubirea lui Isus,

BIRUINȚĂ-asigurată,
chiar din pragul ușii noi,
SĂNĂTATE protejată,
BUCURIE nevisată,
și... NĂDEJDE în nevoi!

Văd CĂRAREA FERICIRII
presărată cu-ncercări,
dar, simt harul împlinirii
aprinzând focul iubirii
peste orice-mprejurări!

Văd cuvântul VEȘNICIE
și mai văd cuvântul ZEL,
însă-aud și-o melodie
pusă-n vers de poezie:
MÂNTUIRE, JERTFĂ, MIEL!"

Călătorul, cu dorință,
și împins de-un singur salt,
se porni cu-ntreaga ființă
îmbrăcată-n suferință
înspre poarta din înalt.

O, ce gând îi umple viața:
"Căutarea s-a sfârșit!
Mă așteaptă dimineața
să-mi alunge veșnic ceața,
să trăiesc mai fericit!"

Și, aflat în prag de poartă,
face pasul plin de dor,
să-și găsească altă soartă,
să urmeze altă hartă
și să intre-n alt decor.

Însă pasul nu-i coboară
peste pragul nedescris,
iar, o voce mult prea clară,
face inima să-l doară
când răsună: "INTERZIS!"

"Interzis? Dar am dorință,
și e ceasul oportun!
Am curaj și am credință,
am... un fel de umilințâ,
și-mi doresc ceva mai bun!"

Călătorul se blocase,
prins în golul netrecut,
căci bagajul ce-l purtase
nu voia nicicum să-l lase
să meargă-n necunoscut.

Fiindcă poarta, da, provoacă
la un veșnic avantaj,
dar nu-i pământean s-o treacă,
dacă-ntâi nu se dezbracă
și de el și... de bagaj.

Ce-a văzut întâi străinul
era locul minunat,
ce înlocuiește chinul
celui ce-a primit veninul
șarpelui cel blestemat.

Numai că, vrând să-l educe,
vocea blândă i-a mai zis,
că, povara ce o duce
să o lase-ntâi la cruce,
dacă vrea din cer PERMIS.

N-a citit că-i scris cu sânge
pe al lemnului profil,
că acest Isus se frânge
și că-n mila Lui ne strânge
și ne cheamă din exil.

N-a citit că-n legământul,
ce-l primesc toți cei salvați,
a rămas pe veci cuvântul
scris de Însuși Domnul, Sfântul:
"I-am spălat, deci sunt iertați!"

N-a citit cu claritate,
că la cruce-s renunțări,
că la cruce-s vieți schimbate,
vieți ce-au fost reabilitate
din păcat și grele stări,

căci la cruce, nu doar fapta,
ci și gândul ți-e spălat,
și intenția și șoapta,
și când ai trăit pe treapta
nepăsării vinovat.

Călătorul, cu speranța
omului ajuns la mal,
înțelege importanța
crucii-aduse în instanța,
ce-l condamnă personal.

De aceea, cu-o zvâcnire,
lepădând tot ce avea,
strigă-n glas de izbăvire:
"Doamne-n milă și iubire,
Vino și în viața mea!"

Lanțuri rupte fac și zarea
să răsune cu ecou,
cerul cântă iar cântarea,
ce-i slăvește-n veci lucrarea:
"Iată încă un om nou!

Iată rodul jertfei sfinte
de pe crucea din Calvar,
iată-L, Doamne și Părinte,
fiul Tău de vechi veșminte
Dezbrăcat, trăind prin har!"

Nu e vers să poată spune
bucuria unei vieți
transformată prin minune
și purtată-n rugăciune
înspre alte dimineți!

Căci întâi îți lași tot greul
ce te ține condamnat,
dezbrăcându-ți ființa, eu-l,
să trăiești cu Dumnezeul
ce-a murit și-a înviat.

Și apoi, croind cărare
înspre veșnicul peisaj,
să pășești prin poarta care
poți să treci în goana mare
doar când ești FĂRĂ BAGAJ.