Se clatină pământul astăzi,
Sub o urgie ce-a adus,
Atâtea lacrimi și durere,
Și ochi ce-s ațintiți în sus.

Se zbate el de-a lungul vremii,
Să se ascundă mult ar vrea,
De umbra ce-a umbrit pământul,
Dar loc niciunde n-ar avea.

El fuge de cântarul vremii,
Nu vrea să fie cântărit,
De sita cernerii el fuge,
Nu vrea să fie osândit.

Se-ascunde în apus de soare,
Crezând că nu este văzut,
Dar e pământul ce de Domnul,
Oriunde e găsit... știut.

Se clatină sub mâna sfântă,
Asupra lui ce a venit,
Ca să culeagă rodul viei,
Și florile ce-au înflorit.

Sub mâna azi ce arde pleava,
Și uscăciunea ce-a rămas,
Să ardă tot, căci până vine,
E mai puțin azi de un pas.

Oricât încearcă să ascundă,
De ochii Lui ce este rău,
Nu poate căci Cel viu din ceruri,
El este creatorul Său.

Și azi cu-a Lui mare putere,
De tot ce-i rău e scuturat,
Căci vrea să fie sus la ceruri,
În ziua mare înălțat.