Cine ești tu om în viața, pe pământ azi ce-o trăiești,
Care este a ta stare, ce în ea tu îți dorești,
Omule... spre ce tu astăzi, te îndrepți pe-al vieții drum,
De nu știi, azi nu e timpul ce-i târziu, întreab-acum.

Alergarea pământească, înspre ce îți este ție,
Este oare înspre ceruri? , este ea spre veșnicie? ,
Omule... acea bataie, ce în pieptul tău se zbate,
Se ascunde în minciună, sau bate pentru dreptate.

Mâna ce-o ridici întruna, cum ea este... e curată? ,
Haina care ai primit-o, este-o haină fără pată? ,
Cercetează-te chiar astăzi, și cu tine chiar și eu,
Avem oare astăzi pasul, îndreptat spre Dumnezeu?

De-avem murmurul pe buze, azi spre ce ne îndreptăm,
De bârfim fără-ncetare, oare pe ce drum suntem,
De stăm doar pe înălțime, oare unde vom sfârși,
De suntem azi reci ca gheață, suntem cei ce vom muri.

De nu stăm în ascultare, noi vom fi acei uitați,
Și la marea întâlnire, nu vom fi cei înălțați,
Să privim spre ce azi zboară, gândul nostru mai mereu,
Care-i veșnicia-n care, vei sfârși și tu... și eu.

Pasul azi pe care urmă, merge de-i așa agale,
Cea a Domnului nu are, vre-un popas în nici-o vale,
Să ne cercetăm îndată, omule... și tu și eu,
Cui slujim? , ... e o durere, dacă nu lui Dumnezeu.

De vedem a noastră stare, este azi o biruință,
Starea ce-i recunoscută, va aduce și căință,
De apar și niște lacrimi, va fi-atunci așa frumos,
Lacrimile sunt o treaptă, pe un drum înspre Hristos.

De vom ridica privirea, azi iertare vom primi,
Cu privirea înspre ceruri, nicicând nu vom rătăci,
Va lăsa a Lui lumină, de vom fi pe calea Sa,
De va fi mai grea... El Domnul, nicicând nu ne va lăsa.

Dar tu omule ascultă, fii de azi ascultător,
Ia-ți avânt și doar spre ceruri, să îți fie al tău zbor,
Și eu vreau de-acu în față, ca să iau bine aminte,
La ce ne-a vorbit azi Domnul, minunatele cuvinte.