După lună, după soare, după nori și după stele,
Este cineva... e marea, dragoste-a inimii mele,
E Vindecătorul care, niciodată nu-i văzut,
Doar de cei care îl cheamă, este bine El știut.

E Stăpânul vieții care, El cândva mi-a dăruit,
El îmi dă mereu odihnă, când eu sunt cel obosit,
Este dragostea măreață, care margine nu are,
Este Cel ce se coboară, când mi-e greu cu îndurare.

El îmi este răsăritul, dimineților ce vin,
El îmi este bucuria, în ascuns când eu suspin,
Cel ce soarele răsare, dar și luna o aduce,
Mie-mi este El lumină când mă aflu la răscruce.

După tunetul din vale, după picurii de ploaie,
Tot de El e-adusă vremea, pentru mine mai vioaie,
Căci Acel ce-i după toate, este plin de fericire,
Fericirea mă inundă, zi de zi doar cu iubire.

Fără El sunt clipe goale, fără El... totu-i nimic,
Fără El e gol și locul, ce îl are-un bob în spic,
El e viață, El e apa, El e mana cea din cer,
E salvarea celor care, neștiind sunt cei ce pier.

El e minunata pace, ne-nțeleasă ce-i acum,
De acei ce nu-s pe cale, ce-s pe al pierzării drum,
El e totul, El e toate, El e Domnul Dumnezeu,
E Părintele din ceruri, al Său fiu sunt azi și eu.

El îmi este-a mea comoară, ce nu este pe pământ,
Am găsit-o doar pe drumul, ce sfârșește-n locul sfânt,
Domnul este-a mea tărie, cât aici călătoresc,
De când mi-a ieșit în cale, să-l iubesc nu obosesc.