Sunt locuri în care...
Sunt zone în care pentru-a supraviețui
Înseamnă să ai cunoștințe și relații
Bani grei mereu să dai la alții
Astfel găsești loc de muncă cât de tâmpit ai fi.
Nu-i bine deloc să ai facultate
Făcută nu pe bani ci prin efort
Ești raritate, da o raritate
Tu n-ai dat din coate să-ți cauți suport
”Sula de aur străpunge zidul cetății”
N-ai un loc sigur aici pe pământ
Sunt unii ”lideri” ce n-au nimic Sfânt
Ce cumpără pe unii și-i vând pe alții
Fiind gentil eu oameni îi numesc
Deși-s doar șobolani de prin canalizare
Nu fac doi bani căci iau dar nu muncesc
Curate”lepre” pentru spânzurătoare
M-am izbit prea des de ei în drumul meu
Tâlhari nerușinați sfidând pe Dumnezeu
Aversiunea pentru ei e foarte greu de-ascuns
Odată ce-n sistem otravă a pătruns.
Lehamite îmi e de-aceștia toți
Pungași, păgâni, izvor de idioți
A voastră opulență izbitoare
Va dispărea ca apa din strecurătoare
De n-ați fi fost nu vă făceam de-ocară
Dar am fi fost cea mai slăvită țară
Așa tot balansăm ca limba de la ceas
Să pierdem și puținul care ne-a rămas.
Sper să dispăreți totuși în câțiva ani
Hârciogi crescuți să ronțăiască bani.
Maria Despescu
2009.