Dor


Castel al nemuririi,
Aflat, pe-o Stâncă-naltă,
Cuvăntul împăcării,
Iertării și iubirii
Lui, îi deschide-o poartă.

Fiind timpul rezidirii
S ufletelor care-așteaptă,
Nucleul, omenirii chemând
Pe Calea dreaptă.

În el e bucuria
Trăirii cu Mesia,
A cărui revenire
E-a noastră nemurire,

Castelul e lăcașul,
Zidit pe stâncă sus
Iar omul e ostașul,
Oștirii lui Isus.

Am fost chiar apanajul
Ce întărea vrăjmașul,
Ne-a scos, din cursa lui,
Puterea Domnului.

Lucrează azi creștinul
Cu toat-ardoarea lui,
Spre-a înălța seninul
Luminii Domnului.

Nu așteptăm pân mîine
Să te-ntâlnim Stăpâne,
Nu căutăm departe
Fiindcă Ești în toate,


Te afli-n ceruri, sus,
Și între oameni jos
Unde-nvăța Isus,
Cu-adevărat Hristos.

Ne-ncerci ori doar ne mângâi,
Te afli cu poporul
Ne Ești la căpătâi,
Când sufletu-și ia zborul.

De ce o plânge omul
Când, sus, Îl cheamă Domnul
Când Lui îi Este dor
De-oricare slujitor? ! ...

Sus în al Lui castel
Să fie-n veci cu el,
Unde David și-Aaron
Sunt cu bătrâni, sub Tron,

Și unde-s cerșetorii
Pe treptele puterii, În țara bunăstării.

Maria Despescu
24.01. 2022.
Alba Iulia