De ce te temi copilul Meu?
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 25/01/2022


De ce priveşti cu-ngrijorare spre depărtări copilul Meu?
Oare n-am fost mereu cu tine când drumul îţi părea prea greu?
Când valuri multe te-au bătut şi când furtuna era mare
Nu ţi-am fost Stâncă şi-Adăpost şi nu ţi-am dat tot Eu, salvare?
De ce priveşti cu teamă-n jur şi-asculţi la şoapta celui rău?
Oare-ai uitat că Eu sunt Tată... că Eu sunt Domn şi Dumnezeu?
De-ai să Mă chemi în părtăşie Eu voi veni şi-am să alung
Atâta teamă şi durere şi zvonuri ce acum te-ajung...
Eu văd că răutatea-n lume e-acum la culme... stăpâneşte
Iar lăcomia se întinde şi zi de zi mai mare creşte!
Văd dragostea ce-i alungată cum plânge tainic prin unghere
Şi e credinţa tot mai mică şi e lipsită de putere
Dar sunt aici copilul Meu şi-aştept spre ceruri să priveşti
Aştept în rugă să Mă chemi să-Mi spui ce-aştepţi şi ce doreşti
Şi-am să lucrez în viaţa ta căci ţi-am promis cândva, de mult
Că nu am să te las vreodată ci voi veni să te ascult
Deci nu privi cu-ngrijorare spre norii ce în zări se-arată
Nu-ţi fie teamă... sunt cu tine... acelaşi bun şi veşnic Tată!
Doar cheamă-Mă şi voi veni şi-ţi voi fi Scut în vreme rea
Dar tu să te încrezi în Mine... în tot ce-nseamnă... dragostea!

Vulcan-25-01-2022
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 943
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni