Vremea este pe sfârșite, inima nu vă-mpietriți,
De tăioasele cuvinte, voi acei ce-ați fost răniți,
Nu lăsați azi nici-o rană, să v-aplece-nspre pământ,
Inimile-ndurerate, nici privirea, nici-un gând.

Strângeți rândurile-ndată, și iubiți-vă-ntre voi,
Nu stați pe-nălțimi de culme, socotind-vă eroi,
Lăcomia să dispară, dați și celor ce nu au,
Plângeți cu acei ce-n vale, de-o mai lungă vreme stau.

Nu lăsați ca îngâmfarea, să vă-ntoarcă azi pe drum,
Fiți statornici chiar și-n vremea, ce-i atât de grea acum,
Limbilor ce-s ascuțite, spuneți-le ca să tacă,
Mâinilor doar fapte bune, zi de zi azi ca să facă.

Nu vă-nstrăinați căci Domnul, cu iubire v-a unit,
Ci iubiți-vă întruna, cum pe voi El v-a iubit,
Nu lăsați orfanii singuri, văduve ne-ajutorate,
Căci se-apropie venirea, judecata e aproape.

Slujitori fiți Celui veșnic, chiar de nu e primăvara,
Și în vremi de prigonire, și în cele de ocară,
Să hrăniți cu ascultare, inimile tulburate,
Spuneți-le să nu-și facă, singure aici dreptate.

Ca și sfinții cei din țară, fiți plăcuți lui Dumnezeu,
Oricât calea e de-ngustă, oricât drumul e de greu,
Să lăsați în urmă urma, pentru cei care mai vin,
Ca s-ajungă sus în Țara, vie-a cerului sublim.

Fiți azi sare nu țărână, fiți un gust mereu plăcut,
Avântați-vă în zborul, cel ca și la început,
Ardeți azi de dor de-acasă, după sfântul Dumnezeu,
Fiti lumină-n bezna care, stă la pândă azi mereu.

Nu vă temeți de furia, din adânc ce s-a pornit,
Scut vă este Cel ce-odată, sus pe cruce răstignit,
Din iubire-și dădea viața, El și astăzi e mereu,
Cu acei ce-n orice vreme se încred în Dumnezeu.

Să vă fie-asemănarea, cu a Domnului Isus,
Răbdători să duceți crucea, cum și El cândva a dus,
Cu o inimă doar bună, iubitoare azi să fiți,
Să vă recunoască Domnul, și să fiți de El răpiți.