Sărutul Trădării

Ai fost trădat, Isuse, şi ai gustat amarul
Produs de-un sărut rece-n grădina Ghetsimani.
În noaptea, cînd în faţă stătea cumplit calvarul
Cu-o aprigă trădare schimbat ai fost pe bani.

Să fii predat de unul din cei de lîngă Tine,
Ce-atîta timp cu Tine la multe-a fost părtaş...
Tu-i învăţai răbdare, smerenie şi iubire,
Dar au crescut şi spinii, ce viaţa i-au legat.

Să-l ai cu Tine alături, să fie ales din lume,
S-asiste la atîtea minuni şi vindecări...
Chemat la-Mpărăţie, să-i dai cel mai scump nume...
Chiar el să Te trădeze! Ce trist şi crud fior!

Vîndut să fii, Isuse, Tu, Creator a toate,
De-un ucenic aproape, dar iubitor de bani;
Cu un sărut făţarnic să fii trădat la moarte,
Schimbat pe nişte galbeni şi dat între duşmani...

Acel sărut al Iudei înfipt ca o săgeată
În inima Ta sfîntă şi plină de-ndurări,
Ce-a sîngerat amarnic, simţind trădarea crudă,
Văzînd cum trădătorul se pierde-n depărtări!

În clipa de durere, momentul cel mai tragic
Să fii fără de sprijin şi fără ajutor!
Trădarea unui frate iubit fără de margini
E cea mai grea apăsare, cel mai cumplit fior!

Să fii predat de unul dintre străini se poate,
Căci ai pe fraţi cu tine, ce alături stau mereu.
Dar dacă cel din casă un ipocrit devine,
Nu e mai grea durere, decît trădarea lui!

Ai fost trădat, Isuse, şi grea Ţi-a fost durerea,
Văzînd cum Iuda pleacă spre veşnicul abis...
Şi eşti trădat şi astăzi, Tu – Viaţa, Nemurirea
De omul cel din lume, din vechiul paradis!

Dar nu străinii astăzi provoacă întristarea,
Mai grea ca ura lumii-i trădarea de copil!
Sunt cei cu-nflăcărare ce Ţi-au jurat iubire,
Credincioşie sfîntă şi-o viaţă de creştin.

Cîndva au fost copii ce-Ţi adorau puterea,
I-ai înfiat prin Duhul, făcînd moşteni cereşti,
Cei ce-au gustat odată bogata-Ţi bunătate
Azi Te trădează, Doamne, şi mulţi te părăsesc!

Şi sunt atîţia astăzi ce Ţi-au schimbat iubirea
Pe lucruri de nimica, pe-arginţi înşelători.
Pe chinul fără margini schimbat-au veşnicia,
Cereasca fericire, ce-o dăruieşti cu dor!

Atîţia tineri falnici, ce-au fost salvaţi de Tine,
Ce i-ai purtat pe braţe, ca pe copii cu drag,
Fiind sortiţi lucrării şi biruinţei sfinte,
Cu un sărut făţarnic, Isuse, Te-au trădat,

Spunîndu-ţi: „Suntem tineri, suntem pentru distracţii,
Nu vrem o viaţă-nchisă şi fără de plăceri,
Căci lumea ne oferă atîtea satisfacţii!
Viaţa e frumoasă şi-i unică sub cer!

Vrem să gustăm izvorul din lume-atrăgătoare,
Nu cheltuim noi timpul pe tristele slujiri!
Nu vrem o tiereţe aşa plictisitoare,
Să ni se spună-ntruna de post şi rugăciuni!

Să nu mai dăm raportul de fapte şi vorbire!
Ce atîtea legi? ! Ajunge! Noi liberi ne dorim!
Să nu ceară prinţii atîta lămurire,
Suntem adulţi, destoinici viaţa a ne trăi!”
***
Mulţi Ţi-au lăsat sărutul şi au plecat departe,
Rănind adînc Iubirea, ce sîngerează greu,
Lăsînd mîhniri amare în inima de Tată,
S-au dus, făr’ să privească măcar // în ochii Tăi!

Acei ochi blînzi şi limpezi, ce sunt scăldaţi de lacrimi,
Privind cum spre dezastru aleargă cei căzuţi...
Şi inima-Ţi duioasă se frînge de durere,
Văzînd cum tot aleargă şi sunt neîmpliniţi!

Cu toate acestea, Doamne, aştepţi cu umilinţă,
Poate se va întoarce unul din ei măcar...
De s-ar întors şi Iuda cu lacrimi de căinţă,
L-ai fi iertat, şi iarăşi l-ai fi primit cu drag!

Şi azi eşti plin de milă şi mai priveşti în zare,
De nu se-ntoarce unul din fiii cei căzuţi.
Aştepţi plin de blîndeţe, aştepţi să dai iertare,
Cît încă se mai poate şi nu-s pe veci pierduţi!

***
Prieten drag, ce-odată vei vrea să pleci în lume,
Nu te grăbi! Priveşte o clipă-n ochii Lui!
Privirea Lui cea blîndă nimica nu îţi spune?
Coboară atunci privirea la mîna Domnului!

Observi rana adîncă pe mîna perforată? ! –
Du-ţi degetul acolo! CHIAR nu mai simţi nimic? !
Nu-L vezi sus pe o cruce? Străpuns e de piroane!
De dragul tău Stăpînul a dat ce-a avut mai scump!

Iar de rămîi tot rece la Dragostea divină,
Măcar priveşte groaza spre care grăbit alergi!
CHIAR vrei o veşnicie fără de timp şi spaţiu
Să o petreci cu lumea în chinul cel de veci? !

Şi dacă totuşi încă doreşti să pleci de-Acasă,
Pe Tatăl părăsindu-L, să mergi pe largul drum,
Te rog! Pentru o clipă să-L mai priveşti în faţă
Pentru ultima oară, să-ţi iei un rămas bun!

Să vii la poala crucii, să-L mai priveşti odată!
Să-I vezi Fiinţa dragă ’nainte de-a pleca...
Aşa Fiinţă-n lume nu întîlneşti vreodată,
Şi-atît alin // niciunde, nicicînd nu vei afla!

***
Privirea Lui cea blîndă-Şi va aţinti spre tine,
Iar tu să-I spui în faţă de ce Îl părăseşti!
Să-I spui tot ce te-apasă şi tot ce nu-ţi convine,
De ai slăbit pe cale şi nu mai ai puteri;

Sau de eşti singuratic, pe nimeni n-ai în lume,
Şi dacă mîngîierea în Domnul n-ai găsit,
De ţi-e amară soarta, nădejde-ai spulberată,
De cumva chiar de fraţi ai fost năpăstuit;

Dacă a rămas vre-o rugă, ca El să n-o asculte,
Al disperării strigăt să nu-l fi auzit;
De L-ai chemat vreodată cu dor şi lacrimi multe,
Şi nu ţi-a răspuns, cerul de-aramă a stat închis;

Dacă speranţa toată şi ultima nădejde
Ţi-ai pus-o-n Domnul slavei şi-n Unicul Său Fiu,
Şi dacă Salvatorul nu Şi-a păstrat vreodată
Credincioşia sfîntă faţă de-al Său copil;

De-a fost nedrept cu tine, sau aspru, fără milă,
Şi visul vieţii tale e tot neîmplinit...
De ţi-e dator Stăpînul şi n-are timp de tine,
Şi dărîmat ţi-e planul şi scopul năruit...

***
Nu te sfii, ci spune-I aşa ca mai ’nainte,
Cînd fără teamă amarul doar Lui ţi-l revărsai,
Şi cînd vorbeai în taină de doruri neştiute,
Şi lacrima din gene uşor te mîngîia!

Să nu ascunzi vreo taină, căci El te înţelege!
Şi-atunci mai stai o clipă! Grăbit tu să nu pleci!
Doar un moment, ascultă – El vrea ceva să-ţi spună!
Ascultă-I vocea fină, pîn’ spatele să-ntorci!

***
Îţi va vorbi duios şi blînd, ca mai ’nainte.
La orice întrebare El îţi va da răspuns!
La a tale mari probleme el are rezolvare,
Căci planul Lui e veşnic şi e de nepătruns!

Şi vocea Lui de Tată poate te ve convinge...
Vei înţelege-atuncia de cine-ai fost învins!
Nu Isus e acela, ce ţi-a adus înfrîngeri,
Amarul greu din suflet nu Domnul ţi-a produs!

Vei înţelege poate adevărata stare,
Că dincolo de toate e un vrăjmaş viclean,
Ce vrea să te atragă în veşnica pierzare,
Şi cauza căderii e în al tău păcat!

***
De-ai mai avea răbdare, El va vorbi mai multe,
Dar dacă-n graba-ţi mare n-ai cînd să Îl asculţi,
Cu vocea-năbuşită şi cu şuvoi de lacrimi
Pe scurt El îţi rosteşte şi ultimul cuvînt:

„Dacă în lumea mare te-ai dezgusta de viaţă,
Şi dacă fericirea totuşi n-o vei găsi,
Aduţi aminte-atuncea că ai în cer un Tată,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă copilul rătăcit!”

***
Ia seama bine însă, cînd te întorci Acasă,
Că s-ar putea să fie odată prea tîrziu...
Te vezi puternic, mîndru şi eşti plin de speranţe...
Dar s-ar putea ca mîine să fii într-un sicriu!

Şi, stînd ’naintea Celui ce te-aşteptat întruna,
Îl vei ruga atuncea să fii primit ca fiu!
Dar dincolo de moarte salvarea e pierdută...
Vei auzi sentinţa: Acum e prea tîrziu!

Ai dreptul de-a alege destinul tău în viaţă,
Dar ţine minte bine: la capătul de drum
E Tronul de mărire şi o judecată dreaptă,
Şi-o veşnicie care ţi-o pregăteşti acum!

Trăieşte-ţi viaţa astăzi cum crezi că se cuvine,
Umblă pe căi alese, plăcute-n ochii tăi,
Să ştii însă c-odată te va-ntreba Stăpînul:
„De ce-ai respins chemarea şi vocea Tatălui? !”

***
Iar voi, ce-n braţul tare mai staţi cu bucurie,
Să nu-L trădaţi vreodată pe-al vostru Salvator!
E Unicul sub soare cu-atîta duioşie,
E Singurul Părinte aşa de iubitor!

Nicicînd El nu trădează! Chiar de întreaga lume
Te-ar părăsi, şi-amarnic de ea vei fi-nşelat,
ADEVĂRAT PRIETEN mereu îţi va rămîne
Eternul Tată veşnic rămîne neschimbat!

Rămîi pe stînca tare, CHIAR vînturi de-or să bată!
Fii credincios în toate, CHIAR DACĂ drumu-i greu!
Dar nu-L trăda! ! ! Şi-atuncia în slava nevisată
Te va primi ACASĂ, că L-ai slujit mereu! ! !