Învolburată clocoteşte marea
Şi bezna nopţii te-a cuprins în larg,
Eşti rătăcitul ce scrutează zarea
Urcând, plin de speranţă, pe catarg.
În faţa ta apare, parcă vie,
Lumina limpede a unui far,
Lumină care cheamă şi îmbie
Şi te aşteaptă, parcă, la hotar.
Însă acel ce seamănă-ndoială,
Cu trucuri vechi, te-mpiedică să vezi:
"Nu-i nici un far în noaptea ca de smoală,
E doar iluzie. Cum poţi să crezi?"
"Viaţa ta e lupta de pe mare" –
Îţi va mai spune el cu glas şoptit –
"Nu-i nici un ţărm, nu e nici o chemare,
Decât chemarea-n lut de la sfârşit."
Nu-l asculta şi nu-i da importanţă,
Faru-i Cristos, nu-i vis, este real,
Alungă ucigaşul de speranţă
Şi-ndreaptă, hotărât, barca spre mal.
Lumina Farului e tot mai vie,
Mai ia cu tine şi alţi rătăciţi;
Privind spre Far, mergând spre veşnicie,
Intraţi în portul celor mântuiţi.
Amin
Vulcan, febr. 2007