Gândule, te-am îmbrăcat într-o mantie de dor
Şi ţi-am dat parfum de vise... şi ţi-am pus aripi spre zbor
Te-am trimis în rugă sfântă pe un fir de curcubeu
Să te duci acolo-n ceruri... să ajungi la Domnul meu...
Să-i spui, gândule, durerea ce o port în al meu piept
Când văd dragostea cum plânge aşteptând ce este drept,
Când văd teama cum ne strânge ca un cleşte şi ne-apasă
Şi sunt prea puţini acei ce mai ştiu şi le mai pasă...
Spune-i că în lume-i haos şi că oamenii-au uitat
Ce înseamnă să mai ierţi, să iubeşti cu-adevărat!
Au uitat ce-nseamnă mila... nu mai ştiu de bucurie
Şi nu mai găsesc Izvorul ce ascunde apa vie...
Du-te gândule... vin zorii şi tu încă zăboveşti
Oare drumul nu îl ştii către zările cereşti?
Când genunchii se apleacă tu aripa să-ţi deschizi
Şi în taina rugăciunii inima să mi-o cuprinzi
Iar când vei ajunge-n faţa Celui sfânt şi-adevărat
Să-I spui că prin El şi-n El fericirea am aflat
Şi să-i dai inima mea ca un dar nepreţuit
Şi să-I spui că Îl iubesc şi să-I spui că l-am iubit!

Vulcan-28-01-2022
Mary