Mireasă scumpă,
mire drag,
am vrut s-aștern și eu,
voioasă,
pe-al căsniciei voastre prag,
urarea cea mai călduroasă.

Și-am întrebat din zori
pe-oricine,
pe crini,
pe nuferi:
Ce să spun?
Ce gânduri bune să le-adun?
Și ce urări din zări senine?

Un trandafir
m-a agățat
și,
fără să mai dea binețe,
mi-a zis:
Urează FRUMUSEȚE!...

Pe vale,
firele de grâu,
crescute-n brazdele de plug,
mi-au zis:
Urează-le BELȘUG!
Să fie casa veșnic plină,
precum e sacul de faină.

Apoi,
în cale,
un bujor
cu chip aprins
mi-a zis:
Frate!
Ce vrea tot omul?
SĂNĂTATE!

Urează-le, așa zic eu,
să aibă chipul ca al meu!

Mai sus,
pe-o coastă,
un stejar
îmi zise grav:
Sunt de părere
să le urezi atât:
PUTERE!

Și-apoi,
din vița cea de vie,
doi strugurei chilimbarii
mi-au zis:
Urează
BUCURII!

Dar m-am oprit și la furnică.
Vreți să vă spun ce-a zis?
Mi-e frică...
A zis:
Urarea ta să fie
atâta numai:
HARNICIE!

Și cum stăteam așa pe gânduri...
(să spun cumva tot șiru-ntreg?...
sau numai una să aleg?...)
deodată,
mai de către seară,
doi porumbei
de nea
zburară
din ceru-albastru
către mine
când coborând în serpentine,
când iar urcând în joc duios.
Apoi veniră tot mai jos
și,
după cercuri fără număr,
s-au așezat încet pe umăr,
ca să-mi șoptească la ureche:

Am fost trimiși din Cer,
pereche,
cu-acest cuvânt
de la Isus:
Pentru mireasă,
pentru mire,
un singur lucru ai de spus:
IUBIRE!