Tu lași lumina-nveșnicită
Să ardă-ntr-un vremelnic ciob,
Nu într-o candelă-aurită,
Ci-n cel de bunăvoie rob.
Ascunzi comori în vas de humă
Neprețuit și ne-nțeles,
Nu-n erudita lumii “spumă”
Și nici în cei de neam ales.
Îți pui pecetea bucuriei
Pe sufletul neprefăcut
La isprăvirea datoriei,
Răsplată binelui făcut.
Saturi cu-a Ta bunăvoinţă
Pe-al celui slab apărător,
Ce cu aleasă chibzuință
De pace e făuritor.
Cei strămutați în măreție
Ca stelele-or luci-n văzduh,
C-a Ta slăvită-mpărăție
O dai celor săraci în duh.