Căci Tu m-ai ridicat, Ți-aduc onoare
Și Te înalț de-a pururi Domnul meu.
Nu ai lăsat în marea strâmtorare
De mine să se bucure cel rău!

Doar am strigat spre Tine cu credință,
Știind că glasul meu e ascultat.
M-ai ridicat din marea neputință
Să stau în Fața Ta ca vindecat.

Chiar viața Tu mi-ai ridicat din groapă,
Din locul morții, sufletul mi-ai scos;
Și-a mea ființă-n Tine se adapă,
Pe-acest pământ uscat și secetos.

Acum eu cânt, cu cei iubiți de Tine,
Și Numele-Ți măresc în orice zi.
C-a Ta mânie doar o clipă ține,
Iar îndurarea nu se va sfârși.

Chiar de sunt nori, iar seara vine plânsul,
Ce-i de la Tine, toate le-oi primi.
Căci după întristare vine râsul,
Și bucuria Ta, în zori de zi.

Mi-a mers și bine, mă credeam puternic,
Și îmi spuneam: ‘Nu mă voi clătina!’
Căci m-așezaseși pe un vârf temeinic,
Prin mila și bunăvoința Ta.

Dar Fața nu Ți-am mai văzut o vreme,
Căci Te-ai ascuns, și rău m-am tulburat;
Și-atunci dintre ruine și blesteme,
Cu glasul meu spre Domnul am strigat!

Ai vreun câștig de mă cobori în groapă,
Și sângele de-mi verși, la ce folos?
Țărâna rece va putea vreodată,
Să spună cât ești Tu de credincios?

Ai milă, Doamne, și ajută-mi mie,
Ascultă-mi plânsul chiar și fără glas!
Și m-ai umplut pe loc de veselie,
Din tânguiri, nimic n-a mai rămas!

Pentru ca eu să strig de bucurie,
Iar inima să salte în cântări!
Și te voi lăuda o veșnicie,
Căci am primit mulțime de-ndurări!

Dany Căpătan