DOAMNE, CÂT MI-E DE RUȘINE!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Că mi-ai dat viață din Tine;
Nu m-ai tratat cu asprime,
Iar eu, nu aplic ce-i bine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Că Tu ești bun cu oricine
Și la toți Tu le faci bine,
Iar eu, nu gândesc ca Tine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Când privești din zări senine
Și mult pari a te abține...
Iar eu, stârnesc doar suspine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Că am Duhul Tău în mine
Care vrea să mă anime,
Iar eu, caut căi străine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Că-am Scripturile divine
Și știu vremea care vine,
Iar eu, nu Te-aștept pe Tine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Mâna Ta e peste mine
Și caută să mă-aline,
Iar eu, nu o văd când vine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Că mă vrei în stări sublime,
Să mă-aduci în Rai la Tine,
Iar eu, stau tot în ruine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Că ai plâns mult pentru mine,
Ca să-ajung pe verzi coline,
Iar eu, încă râd de Tine.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Că-ai dat totul pentru mine,
Mântuirea a-mi obține,
Iar eu, nu dau o zecime.
Doamne, cât mi-e de rușine!

Doamne, cât mi-e de rușine,
Când e altu-n țări străine,
Care nu o duce bine,
Dar credința, tot și-o ține.
Doamne, cât mi-e de rușine!