De ce te temi în încercări, când sunt mereu cu tine,
Din vremurile grele Eu... te-am scos biruitor,
Cu dragoste te învelesc și tot cu ea copile,
Eu inima ta o ating, când tu spui că ți-e dor.

De ce ți-e teamă când mereu, în fața ta pe cale,
Puterea Mea de Dumnezeu, în lupte a luptat,
C-un întuneric tu să lupți, copile niciodată,
O luptă grea ca să o duci, tu singur... n-am lăsat.

De ce ți-e sufletul mâhnit, când Eu sunt bucurie,
De ce ți-e viața un amar, și plânsul în suspin,
Când Eu sunt fericirea ta, de după nori ce vine,
Ca în suspin să îți aduc, fiorul cel divin.

De ce ți-e gândul frământat, când Eu sunt rezolvare,
De ce în nopți ești tulburat, de veghe când stau Eu,
De ce tu șoaptele asculți, și nu asculți azi glasul,
Ce strigă-n nopți, ce strigă-n zi, e-al Meu... sunt Dumnezeu.

Aștepți răspuns să îți aduc, dar Eu inimii tale,
De-atâtea ori ei i-am vorbit, dar tu n-ai auzit,
Cum Eu ți-am spus că voia Mea, e cea azi pentru tine,
În viață tu... copilul Meu, să fii doar fericit.

Acu aș vrea ca să zâmbești, alungă-ngrijorarea,
Să-ți plângă inima să lași, căci lacrimile ei,
Le-am auzit până acu, au fost de întristare,
De azi doar bucurii să văd, aș vrea în ochii tăi.